Istorie

Prima atestare documentară: 1533, Boza (împreună cu celelalte localităţi din Buzăul Ardelean). Denumiri istorice româneşti: 1691, Bozza; 1729, Szita [Sita]; 1797, Cremenye olahul (româneşte Cremene); 1854, Szita Bodza.

Denumirea Buzău este de orgine tracă, spun lingviştii, de la buz-capră/oaie. De la traci/daci au preluat denumirea şi slavii (Bazav) şi românii (Buzău), ultimii fiind urmaşii dacilor liberi din zonă. Pasul Buzăului, trecatoare folosită mai multe secole de năvălitori nu a permis populaţiei să se aşeze stabil şi sigur în vatră. Astfel, foarte probabil, populaţia românească, deşi a stăpânit şi folosit valea propriu-zisa a Buzăului, a locuit mai mult pe dealurile şi văile din împrejurimi, formând mici cătune: Valea lui Crăciun, Dealul lui Crăciun, Dealul lui Spiridon, Dealul Cremenii etc. Trecătoarea Buzăului a costituit o cale de legătură cu românii de peste Carpaţi. În 1476, Vlad Ţepeş, domnul Ţării Româneşti, adresează “judeţului şi pârgarilor şi tuturor prietenilor” săi din Braşov şi Ţara Bârsei o scrisoare prin care arată că a deschis drumurile spre Muntenia “şi pe la Rucăr, şi pe la Teleajen, şi pe Buzău”, îndemnându-i să umble “slobozi pe unde vă place” – zice el. Petru Rareş, domnul Moldovei, pătrunde în 1542 prin pasul Buzăului în Ţara Bârsei pentru a cuceri cetăţile sale din Ardeal. Locuitorii zonei oferă domnului moldovean suma de 1 500 de florini “ca să nu facă pagubă”. În octombrie 1599, Mihai Viteazul trece prin pasul Buzăului, păstrându-se vie în amintirea locuitorilor locul de popas al armatei sale, denumit “Dealul Taberei”. Sporirea funcţiilor comerciale şi militare ale drumului de pe valea Buzăului şi perioada istorică de după pacea de la Karlowitz, din 1699, au influenţat pozitiv dezvoltarea aşezărilor umane din depresiunea Buzăului Ardelean, inclusiv a satului Sita Buzaului.

Pentru Marea Adunare de la 1 Decembrie 1918, din Sita Buzăului au subscris 149 persoane. S-a ales notar George I. Russu şi preşedinte: învăţătorul Nicolae Russu. Deoarece din comuna Sita Buzăului nu a fost prezent niciun membru de încredere la şedinţa ţinută la Întorsura Buzăului, s-a hotărât ca la adunarea generală de la Alba Iulia să meargă şi învaţătorul Nicolae Russu, pe lângă cel ales la Întorsura. S-a completat Consiliul Naţional comunal, până la 22 de membri, cu Al. Cristea, Dionise Vancea, Alexe Tohănean, Erodion Floroian, George Al. Tohănean, Nicolae N. Muntean. Din comisia pentru verificarea protocolului făceau parte: Dumitru Bobeş, Dionise Vancea, Nicolae Popica, Ioan Pata, Nicolae Cristea. La propunerea consiliului s-a facut o lista benevolă pentru cumpărarea unui steag naţional şi a emblemelor gardiştilor. Printre familiile din Sita Buzăului care au subscris la actul Marii Uniri s-au numărat: Ardelean, Popica, Banciu, Stroe, Bularca, Olariu, Corbu, Toma, Luca, Todor, Cristea, Vancea, Rusu, Boricean, Muntean, Todoran, Găitan, Bularca, Coltofan, Aldea, Zărnescu, Tohănean, Băila, Popa, Filofi, Hermenean, Ola, Dobra, Gociman, Bocârnea, Niţu, Păduraru etc. Documentul este publicat în volumul “1918 la români”.

Până la Marea Unire, toate localităţile româneşti din depresiunea Întorsurii Buzăului au format o singură “comună politică” – Buzăul Ardelean, sau Buzăul Maghiar. În 1922, la propunerea subprefectului Grigorie Păltineanu s-au înfiinţat comunele Vama Buzăului, Întorsura Buzăului şi Sita Buzăului.

Noile unităţi administrative au început să funcţioneze cu data de 1 ianuarie 1924. În perioada interbelică, ele au aparţinut de judeţul Braşov. După Marea Unire, localitatea a cunoscut o dezvoltare ascendentă, inclusiv în a doua jumătate a sec. al XX-lea, când s-a aflat în zona necooperativizată.

Comuna are legături tradiţionale cu Braşovul şi localităţile din Ţara Bârsei, cu cele din zonele Sfântu Gheorghe şi Covasna, dar şi cu aşezările vecine din judeţul Buzău. Prima biserică ridicată în localitate a fost cea din anul 1834, aşezată în actualul cimitir, demolată ulterior la construcţia celei noi. În vechea biserică din lemn a slujit preotul Nicolae Comşa. În 1862 este înalţată biserica nouă, din caramidă, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, iar din bârnele rămase s-a construit o casă cu 2 camere (tot în cimitir), pentru a servi ca şcoală. O cameră era sală de clasă în care învăţau copiii, iar cealaltă era sediul primăriei. Noua biserică a fost construită în stil apusean; banii au fost donaţi de credincioşi, iar conducătorul lucrării a fost pr. Nicolae Russu, om cu multa evlavie, care a înzestrat biserica în care păstorea odoare de argint şi cu odăjdii. Ferestrele sunt în stil brâncovenesc cu ogive în stil roman.


Print